You are currently viewing Excusie clasa a V-a C, a VI-a A şi C, a VII-a C şi a VIII-a C

Excusie clasa a V-a C, a VI-a A şi C, a VII-a C şi a VIII-a C

Un grup numeros şi voios de elevi şi profesori diriginţi ai claselor a V-a C, a VI-a A şi C, a VII-a C şi a VIII-a C a luat parte, printre alte activităţi din cadrul programului ,,Săptămâna Verde”, la o excursie şcolară ce a vizat mai multe domenii educative. Aventura noastră a ȋnceput la Sebeş, la Fabrica de şosete şi ciorapi ,,Ciserom”, unde am văzut etapele procesului de producție: tricotarea ciorapilor, ȋncheierea la vârf a acestora, vopsirea şi călcarea lor, apoi finisarea: sortarea și clasarea pe calități, formarea în seturi pe sortimente de culori și desene, etichetarea și ambalarea. Elevii au studiat mașinile circulare de tricotat clasice și electronice, mașinile de încheiat ,,ochi cu ochi” sau mașinile care realizează cusătura în lanț.
A urmat Alba, mai precis, Lancrăm, şi vizitarea Casei memoriale Lucian Blaga, un loc marcat de emoţia pătrunderii ȋntr-un spaţiu ȋncărcat de literatură, istorie, cunoaştere şi de crâmpeie din copilăria şi viaţa filosofului român.
După educaţie tehnologică şi literatură, a urmat botanica. La pepiniera şi la serele de la Ciumbrud Plant ni s-au oferit informaţii utile despre ce ȋnseamnă o pepinieră. După această vizită, termeni precum ,,butoiaş”, ,,altoire”, ,,butaşi”, ,,pat germinativ” sau ,,asolament” nu mai reprezintă o necunoscută.
Nu am putut rata Cetatea Alba Carolina de la Alba Iulia, un exemplu redutabil al unui demers reușit de restaurare-conservare a patrimoniului istoric și cultural (porţile cetăţii, Catedrala Ortodoxă a Ȋncoronării, Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail, Palatul Episcopal, Palatul Principial şi Statuia Ecvestră a lui Mihai Viteazul. Ne-am fi dorit să rămânem mai mult timp ȋn acest loc ȋncărcat de istorie, sacrificiu, patriotism, unicitate.
Dar Câmpia Libertăţii de la Blaj ne chema. Acolo, am ȋnvăţat despre ansamblul Gloria, care domină Câmpia Libertăţii: inaugurat ȋn anul 1977, având baza monumentului dăltuit în piatră, înalt de circa 18 m, el reprezintă o poartă a istoriei pe care sunt sunt încrustate cuvinte: “Vrem să ne unim cu ţara!”. Copiii au remarcat şi cele trei statui din bronz, întruchipând trei feţe care ţin deasupra capului cununi de laur, ce simbolizeaza cele trei provincii: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Apoi, s-au plimbat pe ,,Aleea Revolutiei”, studiind o suită de 26 de busturi din bronz, reprezentându-i pe cei mai de seamă cărturari şi revoluţionari români. De asemenea, ne-am bucurat de soare, cer senin, iarbă de un verde crud, pomi înfloriți și ale lor miresme de primăvară, am zburdat și ne-am simțit liberi.
Drumul spre casă a fost, de asemenea, cu voie bună, prietenii ȋnchegate, râsete, muzică şi glume. Deja plănuim următoarea excursie!

Leave a Reply